Modificările aduse prin Legea 126/2004 marchează o schimbare semnificativă în abordarea autorităților privind fenomenul evaziunii fiscale, îndepărtându-se de teoriile punitive tradiționale ale dreptului penal.
Un bonus de până la 3.000 de euro este promis plătitorilor de taxe din Grecia care identifică evazioniști, scanând chitanțele prin aplicația "appodixi" (care permite cetățenilor să verifice autenticitatea și conținutul chitanțelor de la casele de marcat) și descoperă că acestea fie nu sunt autentice, fie nu au fost transmise Autorității Independente pentru Venituri Publice (AADE), informează publicația elenă Ekathimerini.
Anterior modificărilor survenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, dispozițiile din cuprinsul art. 10 alin. 1 prevedeau următoarele: ,,În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate.”